Am tot povestit despre vizita la Chilia, așa cum am perceput-o eu și impresia pe care mi-a lasat-o. Locuri de vis, oameni aparte și un colț de Rai uitat de toată lumea. Am creionat un personaj: Nea Petre – nu, nu este un singur om, ci omul Deltei. Sunt poveștile pe care le-am pus cap la cap stând de vorbă timp de 2 zile cu oamenii din zonă.
Sărăcie, neputință, frustrare… toate sunt contrastate de o bucurie fără margini de a vedea oameni noi și de o ospitalitate pe care cu greu am regăsit-o într-o altă zonă. Oamenii aceștia insistă ca, din puținul lor, sa îți dea și ție câte ceva.
De data asta doar concluzii
Nu aș vrea sa întind prea mult povestea despre vizita mea în Delta, despre drumul lung de la Tulcea la Chilia Veche și locul acela în care timpul își pierde greutatea. Nu trebuie doar să citești despre Deltă, nu trebuie doar sa te duci acolo să te distrezi și să faci gălăgie, nu trebuie doar să te duci acolo ca să prinzi pește, nu trebuie doar să te duci acolo ca să faci fotografii. Du-te acolo ca să asculți povești.
Astfel de locuri pun la grea încercare omul: ori ești tare de înger, gospodar și vei reuși, ori vei claca, iar viciile te vor înghiți precum Dunărea.
Posted by Sorin Onisor on Saturday, February 2, 2019
Farmecul locului
Din dorința de a se emancipa, de a face un ban în plus și de a oferi turiștilor condiții… din dorința unui trai mai bun așa cum este la oraș … Din cauza acestora, viața tradițională în Deltă e pusă în pericol. Casa aceea albă cu tâmplărie albastră și acoperiș din stuf se surpă ușor-ușor, iar oamenii Deltei nu sunt de blamat. Nimeni nu le-a explicat ce pot face, nimeni nu le-a spus că acel pitoresc local este mai valoros decât orice acoperiș din tablă. Nimeni nu a făcut-o în mod real. Cu siguranță există tot felul de hârtii și protocoale, însă în bătătura omului nimeni nu a intrat ca să explice. Totul a rămas la dosar.
Autoritatea? Moralitate!
E greu sa le spui acestor oameni cum sa își facă treaba. Sunt comunități mici, iar legitimitatea unei funcții se câștigă greu. Degeaba ai ajuns primar, pentru oamenii din sat vei fi tot “a lu’ Nu-știu-care”. Ce autoritate poate avea un învățător tânăr acolo, un profesor, un șef de post? Poate preotul să mai schimbe ceva, căci în accepțiunea oamenilor autoritatea lui vine din altă parte… atât timp cât mintea e limpede și navetele de afară ale “market-ului” din sat nu se vor umple repede cu cioburi goale.
Singurii în fața cărora nimeni un vociferează sunt cei de la Politia de Frontieră. Cu toate acestea, ei au o alta treaba: granița, braconajul…
Posted by Sorin Onisor on Saturday, February 2, 2019
Un import de civilizație, un export de tradiție
Acesta cred ca ar fi schimbul echitabil de făcut cu oamenii Deltei. Să ajungi acolo și să-i explici lui nea Petre că nu ai venit să stai pe net, dar că ești bucuros să afli ca în ciorba de pește se pune doar: cartof, ceapă, poate roșii și apă de baltă rasfiartă.
Echilibrul dintre beneficiile noului și păstrarea tradițiilor se pierde foarte repede. E normal ca oamenii să-și dorească mai bine și nu au de unde sa știe ca îl plătesc scump: cu pierderea specificului local.
Nu Nea Petre, nu o să-mi mai placă la Chilia dacă am net și condițiile din București. Dacă vântul nu o sa se mai audă în tâmplăria casei, dacă mirosul de peste și usturoi va dispărea din holul casei matale.
Pentru asta vreau să ajung acolo. Eu te rog sa încerci să păstrezi tâmplăria albastră, casa din chirpici și varul alb, iar de fiecare dată când voi veni, eu îți promit că o să fac tot ce pot să nu vin cu mâna goală acolo unde timpul stă în loc.
Posted by Sorin Onisor on Saturday, February 2, 2019
Fotografiile au fost surprinse de Sorin Onisor si le poti vedea pe pagina sa de Facebook si pe sorinonisor.ro
