Bate un vânt rece în Deltă – prima parte

Delta Dunării… acel paradis aproape pierdut, căci așa era sloganul de promovare acum ceva vreme, când încă mai vedeam materiale despre raiul acesta. E locul în care împatimitii de pescuit se duc cu plasa goală și mulți se întorc cu ea braconata. E locul în care fotografii surprind cadre superbe. E locul în care, puțini dintre noi, merg pentru a gusta din ultima brumă de tradiții rămasă. Să ieșim din bula asta plină de speranță și iz de concediu… pentru că oamenii Deltei nu simt decât un vânt rece în stufărișul care-i înconjoară.

Cântecul cu pricina? Doar o parte a poveștii…

Weekendul care tocmai se încheie m-a prins pe drumuri. Am răspuns prezent la indemnul celor de la Earth’s Angels și Atelierul Faptelor Bune. Împreună au o campanie: Together for Humanity. De data aceasta s-au strâns calculatoare pentru școala on-line. Sărăcia e în floare în zona bogată a Deltei Dunării, iar copiii de acolo pornesc oricum cu șanse mai scăzute pe lungul drum al vieții.

Care ar fi șansele unui fiu de pescar să ajungă la facultate în București? Ei trăiesc din ce prind, dacă prind. Ei trăiesc din ce cultivă, dacă au unde să cultive. În zona cu pricina analfabetismul, fie el și funcțional, atinge cote pe care nu ți le poți imagina din cafeneaua din colț a Bucurestiului. Da, de acolo de unde tu spui că-ți vei lua cafeaua la “take away”. Cu ce bani să își tină o astfel de familie copilul la internatul liceului din Tulcea? E un efort supra-omenesc pentru oamenii a căror lume este mică.

Un loc unde timpul stă în loc

Pe lângă câteva sate din județul Tulcea pe unde ne-a plimbat aceasta campanie, am ajuns acum la Chilia Veche. Pe hartă pare aproape, însă cei 70 de kilometri de drum spart opresc cele mai multe ceasuri. Treci Dunărea cu bacul și civilizația dispare. Dacă nu ai o mașină pregătită pentru asa ceva, sau ții la automobilul care te duce duminica la IKEA și nu bate și troncane… vei merge cu inimaginabila viteză de 30 la oră. Ai destul timp cât să te rupi de tot. Nu există semnal la telefon, uiți de GPS și de tot ceea ce știai de acasă. Ai tot timpul din lume sa  privești ce e în jurul tău: sunt tot felul de păsări și animale despre care nu ai de unde să știi. Nu îți imagina acea Deltă din fotografiile de promovare: sunt terenuri arabile cât vezi cu ochii sau doar pârloagă și un canal de ici-colo.

Ai 3 ore sa te gândești la toate ale tale și sa stai cu gura căscată. Nu vei fi atent la drum. La ce bun? Gropile sunt atât de multe încât oricum drumul te va zdruncina copios. Dacă mergi pentru prima dată vei avea impresia că nu mai ajungi. Sunt tot felul de drumuri de pământ și poteci care țes parcursul tău. Toate duc într-un loc nestiut.

Dupa câteva ceasuri, atunci când deja te-ai obișnuit cu sălbăticia și drumul prost…. Vei vedea stâlpi de iluminat. Cobori un pod și te întâmpină o graniță veche de localitate. Semnul e atât de vechi încât inscripția originală nu se mai vede. Scris alb pe albastru, specific zonei: Chilia Veche.

O lume mică și bucuroasă

De frică sa nu ma rătăcesc, am tot întrebat pe drum fiecare om pe care l-am intalnit… atât cât am întalnit.

“- E bine spre Chilia?
– E bine, ăsta e drumul, dar să știi că-i rău.
– Dar pot să ajung cu duba asta, nu?
– Ajungi, ajungi. Dacă nu-i noroi, ajungi. Da’ ce faceți acolo?”
…. Și de aici povestea începea să se lege, iar oamenii aveau acea bucurie în ochi pe care o ai când revezi pe cineva cunoscut. Era pentru prima data când ne vedeam și probabil, ultima.

“- Sa aveți o seară frumoasă și grijă la drumul ăsta că-i tare rau! Să vă ajute Dumnezeu!”

Cred că Barbosu’ cel mare este singurul care nu i-a lăsat pe oamenii ăștia vreodată.

Lumea e alta și liniștea e deplină

Intri pe o limbă de asfalt, semn că și pe aici au fost recent alegeri electorale. Nu e cine stie ce și doar strada mare are un poțpai de bitum, în rest ulițele sunt așa cum ți le imaginezi. Noroi mult, case joase și bătături.

Am ajuns noaptea, iar ulițele erau goale cu excepția celor câțiva care mai umblau prin sat spre un singur loc. Magazinul din sat, singurul deschis și denumit capitalist: “market”. Un soi de ”cu de toate” unde poți plăti cu cardul, mai ales băutura. Apa, bere, legume, detergent? Exact ca la oraș. 

… in rest o liniște apasatoare. Totul miroase a pește și usturoi.

Comunitatea mica, sufletul mare

Nu apuci bine sa cobori din confortul mașinii și un vânt tăios, aprig îți crestează obrazul. E abia noiembrie și asta a fost impresia mea, poate că am stat prea mult pe Google…

Toată lumea a venit bucuroasă să mă ajute să descărcăm calculatoarele din dubă. Mi s-a părut că ajung într-o petrecere de familie. Râs, îmbrățișări, glume, vreo două vorbe de duh în rusă. Nici n-am apucat să mă dezmaticesc că jumătate dintre calculatoare erau deja în școala.

“Ba, nu întrați în școală dacă nu aveți mască!”

Nu am apucat sa cobor din dubă că la portieră tot venea câte cineva care spunea “Dați-mi-l mie. Le duc eu pe astea.”

Ne-am așezat apoi la birt, n-aț fi avut încotro altfel. A urmat un dialog scurt și dezamăgitor pentru ei: “Cum adică tu nu bei? Nici măcar o bere, așa de sete?” Am sfârșit prin a ciocni o Cola și-am plecat spre cazare.

*aceasta este doar prima parte. Ramai cu ochii pe blog si pagina de Facebook pentru celelalte articole.

Fotografiile au fost surprinse de Razvan A. Voiculescu si le poti vedea pe pagina Delta Uscata