Povesteam acum ceva vreme despre cum mi-am început “cariera” de motociclist. De unde m-a pocnit microbul, când m-am urcat prima dată pe o motocicletă și când am condus una pentru întaia oară. N-ar fi rău să povestesc și cum mi-am ales prima motocicletă, asta pentru ca a fost o întreagă sărbătoare și tot cartierul s-a adunat în fața blocului să o vadă. Pornea la prima cheie!
Pe când aveam vreo 14 ani și jumatate am început să bâzâi că vreau un scuter – ieșise tâmpenia aia cu condusul scuterului cu atestatul dat de o școală de șoferi. Ai mei nu m-au bagat foarte tare în seamă, sau cel puțin așa mi-au dat impresia. Un an mai târziu am zis că e musai și imperios necesar să îmi iau motocicletă.
N-a ținut mult visul rebel, tata mi-a zis din scurt: “Pai… ia-ți! Du-te, muncește și ia-ți.” Și uite așa am început să strâng bani… bani pentru școala de șoferi, că ce mare numismat poate fi un puștan la 15 ani? zic numismat ca în monede îmi era nădejdea. Până la urmă am brodit-o și am făcut și școala, după cum am mai povestit…
Dupa 2 încercari eșuate de a lua permisul, tata m-a intrebat: “Bă, tu ai învățat Codu Rutier?” Am aflat mai târziu că acel cod rutier era o carte. Am învățat-o și am luat permisul sub amenințarea: ”Îți vând motocicleta ca să îmi iau eu una mai mișto”. Aveam 16 ani și polițistul nu m-a crezut pentru că aveam barbă…. Cativa ani mai târziu, de oftică, mi-a picat și părul.
Cum mi-am ales prima motocicletă
Încă nu obținusem permisul și eram mândru școlar pe motocicletă. Știam cum vreau să fie motocicleta MEA: clasică, rock și… preferabil în 2 timpi. Buget nu era, mai ales după ce bătrânul își menținuse ideea inițială. Câteva milioane vechi și-o dorință mare ca motocicleta aia să funcționeze măcar jumatate din timpul petrecut pe lânga ea. Pusesem ochii pe un MZ ETZ 125.
Cam așa arăta visul meu din adolescență, doar că era uzitat bine, pârâia, scotea fum și mergea brici. În plus, mai avea un aerograf pe aripa din față și ținte! Ce să mai, MOTOCICLETA! Rock and Roll Dreams Come… True! (Nu “trough” cum ar zice Meat Loaf).
Vorbisem cu vecinul care avea motocicleta și m-a inițiat în berile lângă ghidon – o sumedenie de povești haioase. Totul era stabilit, preț, încă ceva piese de rezervă sub un sac de rafie în spatele blocului… ce să mai, deja mă și vedeam călare pe furia roșie străbătând drumuri cu un vehicul lung de metri buni… din pricina fumului.
L-am convins și pe tata să vină să vadă motocicleta
Cumva o tâmpenie, pentru ca MZ-ul bârâia lângă scara noastră de ani buni, însă dom’ Colonelu’ (ca așa-i zicem) mi-a făcut pe plac. A venit, s-a uitat și a zis cu figura lui de poker (deși nu joacă)
Bine, bă. Hai să mergem acasă…
Mie-mi picase cerul în cap, iar oftica atingea cote alarmante: e motocicleta mea, eu am negociat-o, eu am strâns banii, eu o vreau. Dom’ Colonelu’ nimic: “Hai acasă!”
Ce era să mai fac? Am plecat, dar pe drum…
Bă, tu crezi că eu o stau toată ziua pe langă motocicletă, să șurubăresc ca să te plimbi tu două ceasuri?
Aici dom’ Colonelu’ se înșela amarnic. MZ-ul era cel mai țeapăn doi timpi pe care-l știa Saxonia. Chiar și așa… nu am ajuns la niciun rezultat. Nu și nu.
”Bine, bă! Te ajut eu, dar fii atent cum faci!”
Când am auzit asta din gura tatei știam că războiul e pe jumătate câștigat. Urma ceva mult mai mișto decât MZ-ul ETZ de 125 în doi timpi. Sarcina a fost să mă documentez: toate modelele existente pe piață la mâna a doua, prețuri, specificații tehnice și ce probleme sunt semnalate pe forumuri.
Mi-am făcut temele cu sârg și speram la o Aprilia RS 125, tot in 2 timpi, dar cu power valve. Dracia aia putea ajunge la 36 cp și fugea de rupea pământul… chiar dacă avea nevoie de set motor în fiecare an și era ceva mai veche. Am completat toate sarcinile trasate, am terminat documentația și m-am dus la forul ierarhic superior pentru deliberare: pater familias mecanicus.
Am ales motocicleta câștigătoare!
Alegerea nu s-a luat cu dificultate, parcă știa dinainte. Soluția a fost simplă: să fie in 4 timpi, să aibă răcire pe lichid și să respect bugetul care îmi reducea oricum plaja de motociclete ”țiplă”, dar mai faci nazuri dacă-i căzută sau nu? Nu a fost tare greu de anticipat că aveam să îmi încep cariera în plimbările pe două roți pe o Honda CBR 125R. Da, dar care?
Soluția a venit repede și aici: ”Uită-te pe net, caută 3 anunțuri din București ca să nu umblăm toată ziua după ele.” Așa am făcut. Am găsit trei anunțuri de Honde CBR 125R în București, am contactat proprietarii, am vorbit cu vecinul și amicul cu MZ-ul să vină cu noi și am purces la drum.
Vineri, 9 februarie 2008 – ziua pe care nu o s-o uit vreodată
Teoretic trebuia să mă fi trezit dimineața, dar nici nu am dormit. Eram efectiv c@c@t pe mine de emoții. M-am dat jos din pat, știam că va fi frumos afară, am furat termosul cu cafea și am dat să mă duc spre ușă cu tot cu dom’ Colonelu’.
Banii strânși îi predasem deja… că pe la mine mai dispăreau. Buimacă de somn, în dreptul ușii de la sufragerie, apare mama:
– Voi unde plecați, mă? (întreabă mama cu ochii cârpiți)
-Mergem la București să vedem motociclete! (eu cu, cel mai probabil, un chip tâmp și cu niște emoții de-mi ghiorăiau mațele)
-Stai așa, că banii sunt la mine, iar eu nu sunt de acord cu treaba asta cu motocicleta.
Mie mi se scufundaseră toate corăbiile și încercam să trag de tata să ne întoarcem în casă. Era clar… poate găseam eu vreo motocicletă mai veche pe langă oraș și mai strângeam niște bani. Asta până când am auzit de la tata:
Hai mă, hai să mergem că nu stau după tine. Ce tot stai în ușă?
Vocea salvatoare a lui dom’ colonelu’
L-am luat și pe vecinul cu MZ-ul și am plecat spre București în cea mai caldă, însorită și motociclistică zi din Univers: 9 februarie 2008, pe bordul mașinii abia mijeau 2 grade Celsius.
Am ajuns la București și am luat motocicleta
Am ajuns, emoțiile mai că îmi umpluseră pampersul la propriu și am întâlnit-o pe Irina. Ea vindea CBR-ul de 125. Motocicleta a pornit, vecinul a încercat-o și era dreaptă, nu avea urme de violență crasă și chiar dacă era revopsită… totul părea în regulă. Nu a verificat nimeni frânele că era mâzgă pe asfalt.
A mai durat câteva ore până au fost perfectate actele, iar eu mă uitam la motocicleta MEA! Cine mai are nevoie de Moș Crăciun când tocmai vezi motocicleta TA?! Cum cine? Cine n-a strâns bani suficienți… adică eu.
Încă nu aveam permis, așa că vecinul s-a urcat pe Lenuța/Țânțaru’ (că deja avea nume) și am plecat spre Ploiești. Toată lumea a fost încântată la destinație, mai puțin mama. Ea ne aștepta în balcon sperând să ne întoarcem cu mâna goală, iar vecinul a fost atât de încântat de Țânțaru’ încât și-a chemat toți prietenii să vadă ”bijuteria” și am stat de vorbă ca între motocicliști.
Care ar fi concluzia celei de-a doua părți?
N-o să mai scriu foarte mult despre motivele pentru care dom’ Colonelu’ mă împinsese spre o motocicletă cu roți mici, subțire și o viteză maximă ce rar trecea de limita legală. Pentru cum să-ți alegi motocicleta o să scriu un articol separat.
Cu toate acestea, din ziua aia de 9 februarie 2008, mi-au rămas în cap două lucruri. Cu dom’ Colonelu’ în mașină în drum spre Ploiești, cu ochii după motocicleta MEA, mi-a zis:
Bă, eu te-am ajutat. De acum, cum o ții… așa o ai!
Mi-am dat seama că trebuie să îngrijesc zbârnâietoarea care mergea în fața noastră și că motocicleta îmi va mânca toți banii puși deoparte. 12 ani mai târziu se întâmplă la fel.
Și mi-a mai zis ceva care s-ar putea să pară amuzant, dar nu-i:
Dacă mori cu motocicleta, te bat de te c@ci pe tine!
Cam atât pentru acum….
Dacă tot s-a dat liber la plimbări, îmi dau seama ca toti bikerii ies pe stradă ca din pușcă. Tocmai pentru că riscul de accidente este foarte mare, am ales să vă scriu cateva povești (cate voi putea) despre zona motociclismului pe strada. Sper să vă placă și să le urmăriți! Ne revedem cu partea a treia!
One thought on “Cum mi-am ales prima motocicletă”